DNA: Daniela Dobrilă, fost director în ARR, trimisă în judecată

Procurorii DNA Galați au trimis-o în judecată pe Daniela Dobrilă, la data faptelor director al Direcției Licențiere și Autorizare din cadrul Autorității Rutiere Române (ARR), pentru abuz în serviciu și fals intelectual.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis marți AGERPRES, în perioada noiembrie — decembrie 2013, în cadrul programului de transport călători în județul Galați aferent anilor 2014 — 2019, Daniela Dobrilă, și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, în sensul că a dispus și a realizat o comunicare către baza de date a Centrului Național de Management pentru Societatea Informațională (CNMSI) din care rezulta faptul că un operator de transport avea o vechime neîntreruptă de 64 luni în deținerea licențelor pe traseele Galați — Cișmele și Galați — Fântânele.

„În realitate, firma respectivă avea o vechime mult mai mică de numai 28 de luni. Comunicarea respectivă a fost intermediată tehnic de un subaltern. Față de acesta, inculpata s-a prevalat de ascendentul ierarhic profesional conferit de funcția ei superioară și l-a indus în eroare în scopul menționat mai sus. Acest lucru l-a ajutat pe operatorul de transport să câștige licitația privind cele două trasee amintite”, susțin procurorii.

DNA precizează că, prin demersurile abuzive ale acesteia, a fost obținut un folos necuvenit pentru operatorul de transport care a și câștigat licențele pentru cele două trasee concomitent cu vătămarea drepturilor și intereselor legitime ale celeilalte participante la licitație.

„În același context, în ianuarie 2013, inculpata Dobrilă, la solicitarea aceluiași operator de transport, a întocmit și semnat o adeverință în cuprinsul căreia a atestat în mod necorespunzător adevărului, faptul că firma respectivă avea la momentul respectiv o perioadă de deținere neîntreruptă a licențelor pe traseele Galați — Cișmele și Galați — Fântânele de 54 luni și 15 zile, în condițiile în care, în mod real, firma respectivă avea o vechime neîntreruptă mult mai mică. În acest sens, Daniela Dobrilă l-a determinat, prin inducere în eroare, pe un subordonat să semneze fără vinovăție adeverința respectivă, document care apoi, în baza circuitului intern reglementat la nivelul instituției, a fost semnat în aceleași condiții și de alte persoane din conducerea ARR”, se arată în comunicat.

Ulterior, în 2013, au constatat anchetatorii, operatorul de transport s-a prevalat de acest document în cadrul unor proceduri administrative și juridice în scopul obținerii atribuirii acelorași două trasee în cadrul programului de transport aferent anilor 2014 — 2019.

În 6 mai 2014, Daniela Dobrilă a mai fost trimisă în judecată de procurorii anticorupție pentru infracțiuni comise tot în legătură cu atribuțiile sale de serviciu.

Prezentul dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Galați.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *