„Vrem să hrănim ţara cu produse româneşti!” – Protest al agricultorilor şi crescătorilor de animale

Sunând din tălăngi şi scandând „Hoţii, Hoţii”, mii de agricultori şi crescători de animale veniţi din toată România le-au cerut parlamentarilor să ia măsuri pentru a evita falimentul agriculturii şi zootehniei româneşti.

Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu şi cinci membri ai Comisiei de Agricultură din Camera Deputaţilor, au venit în mijlocul protestarilor, pentru a discuta cu aceştia.

„Vă înţeleg perfect şi vă dau toată dreptatea, nu e normal ce se întâmplă, întârzierile foarte mari pentru alocarea şi plata banilor. Sunt convins că toţi asteptaţi aceşti bani. Au fost nişte decizii care s-au luat cu întârziere în Ministerul Agriculturii şi în Agenţia de Plăţi. (…)

În condiţiile în care modulul funcţionează, banii se vor da în cel mai scurt timp începând, repet, de săptămâna viitoare, la animale. Cei care primesc fonduri pentru animale, vestea bună este că vor fi sume foarte mari. De exemplu, pot să depăşească o mie de euro la vaca de carne, pot să depăşească 800 de euro la vaca de lapte. De săptămâna viitoare începe şi la ovine. Subvenţia totală este de zece euro pe cap de oaie, la ovine”, a declarat ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, citat de Mediafax.

La discuţii cu protestatarii au venit şi cinci membri ai Comisiei pentru Agricultură a Camerei Deputaţilor.
„Nu suntem duşmanii dumneavoastră. Toate lucrările în comisie s-au făcut cu reprezentanţii dumneavoastră în comisie”, a declarat preşedintele comisiei, Nini Săpunaru.

Mii de crescători de ovine şi bovine şi agricultori veniţi din toată ţara s-au strâns, marţi, lângă Palatul Parlamentului, în Parcul Izvor din Capitală, pentru a aduce în atenţia aleşilor ţării problemele cu care se confruntă. Sunând din tălăngi şi scandând „Hoţii, hoţii”, oamenii s-au plâns că statul nu le-a plătit subvenţiile şi că, în timp ce ei nu au unde să-şi vândă produsele, hipermarketurile gem de „cauciucuri, plastice” vândute pe post de brânză, de lapte cu e-uri şi de smântână, culmea, cu 0% grăsime.

„Produsele noastre pe care le facem naturale nu le mai găsim în supermarketurile din România, găsim tot felul de cauciucuri şi plasticuri”, a declarat Ghiţă, ciobanul făcut celebru de Vodafone, acuzând, la fel ca mulţi alţi protestatari, întârzierea adoptării legii hipermarketurilor, lege care ar obliga marile magazine să aibă la raft mai multe produse româneşti.

Alte nemulţumiri majore ale fermierilor sunt legate întârizerea plaţilor subvenţiilor si preţul laptelui, crescătorii de animale acuzând că sunt obligaţi să vândă laptele sub preţul de cost.

„Preţul de cost al laptelui este de 1,20 lei iar noi primim 70 de bani. Am cerut complementarea preţului cu încă 50 de bani… nu am primit niciun răspuns. Subvenţie nu am primit, oamenii sunt foarte revoltaţi. Eu aşa ceva nu am mai văzut! Dacă merge aşa, distrugem agricultura. Tragem semnalul de alarmă, dacă nu se dă subvenţia în 10 zile, iasă cu bucluc. (…) Noi suntem în stare să producem alimente pentru 80 de milioane, nu pentru 20, dar să fim ajutaţi!”, a declarat, la rândul său, preşedintele Asociaţiei crescătorilor de taurine din Covasna.

De asemenea, oamenii şi-ar dori Camere Agricole care să-i consilieze să acceseze fonduri europene, să completeze documentaţia pentru subvenţii etc.

„Ne-a adus aici situaţia din agricultură care e foarte gravă. Ăia care sunt mai aerisiţi (la cap n.r.) au plecat şi au rămas ghieţii oameni care nu prea se descurcă la făcut acte să depună la APIA (pentru subvenţii n.r.) ca lumea. Ne-ar trebui o cameră agricolă, o vamă mai bună care să nu permită să intre în ţară toate expirăciunile, să ne corupă cu E121 gustul laptelui… Unde s-o mai pomenit smântână cu 0% grăsime”, a declarat un protestatar venit tocmai de la Piatra Neamţ, care creşte animale şi şi-a făcut livadă de nuci pe bani europeni.

Nu în ultimul rând, oamenii cer stoparea vânzării terenurilor către străini, acuză abuzurile ANAF, se declară nemulţumiţi că aleşii ţării n-au modificat legea vânătorii, aşa cum au promis, şi cer măsuri reale atât de la guvern cât şi de la Parlament pentru salvarea zootehniei şi agriculturii româneşti.

„Fermierul român ştie să producă, dar, din păcate, nu are piaţă de desfacere. Faptul că legea 321 (legea Hipermarketurilor n.r.) cu modificările discutate timp de 6 săptămâni în Comisia de agricultură nu a fost încă adoptată, este un motiv de îngrijorare”, a declarat la rândul său, pentru Epoch Times, Emil Dumitru, preşedinte Pro Agro.

Dacă criza laptelui şi a cărnii de porc nu se vor rezolva în perioada imediat următoare, vom asista în curând la falimentul multor fermieri care şi-au gajat proprietăţile şi şi-au investit toţi banii, a avertizat liderul sindical, afirmând că responsabili pentru rezolvarea problemelor sunt atât şi Parlamentul cât şi Guvernul, Parlamentul pe legea hypermarketurilor, Guvernul pe măsuri concrete pentru agricultură.

Protestatarii au afişat pancarte cu mesaje precum „Corupţia a distrus agricultura şi zootehnia”, „O ţară de Dumnezeu binecuvântată şi de politicieni furată”, „Dacă economia merge la gunoi, acolo veţi veni şi voi”, „Parlamentar condamnat la 10 ani de cosit manual şi încărcat gunoi de grajd”, „În agricultură, corectitudinea aduce moţiune de cenzură. Dragnea, jos laba de pe agricultură”, şi i-au invitat pe politicieni să vină în mijlocul lor să le spună ce au de gând cu agricultura şi zootehnia românească.

„Suntem cei care asigurăm securitatea alimentară, suntem cei pe care îi interesează de ce se întâmplă în România, ce pune pe masă poporul român şi trebuie să le dăm o lecţie celor care sfidează poporul care i-a trimis acolo (n.r. în Parlament) sau în alte instituţii. Cred că merităm respectul lor pentru a se deplasa o sută de metri, să vină în rândul nostru”, a declarat Laurenţiu Baciu, preşedinte LAPAR.

Protestul de astăzi a fost organizat de LAPAR împreună cu Federaţia ROMOVIS, Federaţia PROOVIS, Federaţia Natională a Crescătorilor de Ovine din România ( Dobrogea), Asociaţia Crescătorilor de Bovine din Judeţul Covasna, Federaţia Naţională PRO AGRO, Federaţia Crescătorilor de Bovine din România, Asociaţia Naţională a Crescătorilor de Vaci de Carne şi Federaţia Naţională CAPRIROM.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *