Românii ar fi avut 4.000 de euro pe lună, dacă în 1990 nu s-ar fi aplicat legea Brucan!

Economistul Constantin Cojocaru afirmă că salariații din România ar fi avut 4.000 de euro pe lună dacă se aplica democrația economică. Tot el este de părere că românii pot să ajungă din urmă națiunile dezvoltate ale Europei, într-un timp relativ scurt, dar trebuie schimbat din temelii modelul economic.

Avem resurse. Poporul român, în limitele ţării care i-a dat-o Dumnezeu, are resurse ca în 15, 20 de ani să ajungă din urmă ţările cele mai dezvoltate ale Europei. Dacă în 1990, în loc să aplicăm legea lor, Legea Brucan, am fi aplicat Legea Cojocaru, astăzi România era foarte aproape de unde se află Elveţia. Astăzi nu mai aveam salarii de 400 de euro pe lună, ci salarii de 4.000 de euro pe lună”, a declarat economistul.

Constantin Cojocaru a mai adăugat că războaiele şi tot răul din lume sunt efectul concentrării de avuţie. Corporatismul va distruge planeta.
„Lumea poate trăi cu resursele care le are în bunăstare. Răul ni se trage de la această nenorocită lăcomie care duce la acaparare de avuţie, la această oligarhizare, concentrare de avuţie. De acolo vin şi războaiele şi tot ce se întâmplă rău pe pământul ăsta. Trebuie să-l oprim. Soluţia pe care o propun poate opri acest flagel care, dacă nu este oprit, va duce la distrugerea planetei”, afirma Constantin Cojocaru.

5 comentarii la „Românii ar fi avut 4.000 de euro pe lună, dacă în 1990 nu s-ar fi aplicat legea Brucan!”

  1. Compatibil pentru orice vârstă care se poate plia perfect pe timpul dvs. liber (dacă aveți), care se adresează frumoșilor oameni care încă le mai place să citească (dar îi poate face să citească și pe cei care nu prea citesc), oamenilor care le plac cărțile cu poveștile lor frumoase … oamenilor care încă mai visează frumos și care încă mai cred în ”miracole”.
    Deși această ofertă este una dintre cele mai controversate (ca orice lucru bun în Ropmânia), ea are la bază un vis deosebit, perfect realizabil, dar care pune pe primul plan și dezvoltarea personală, a oamenilor care intră în contact cu ea, fiindcă AUTORUL a luat în calcul nu îmbogățirea sa, nu fala sa, după cum o să constatați pe parcurs ci a dorit ca lecțiile să fie pe înțelesul absolut tuturor oamenilor, indiferent de gradul de instruire, acestea fiind deosebite și gratuite.
    Exemplificând, pe adresa dvs. de e-mail, în timp, va ajunge esența unor cărți mai bune sau comparabile cu ”The Secret” (cartea de mega-succes la nivel mondial!).
    Iar la final … un roman fabulos, thriller sf – de excepție ! Un roman pe care sigur îl vei îndrăgi pentru care sigur vei dori o continuare la fel de minunată, pe care dacă sunteți perseverent(ă) îl puteți promova până la Hollywood !
    Apoi, poate ziua dvs. de naștere este situată în ”Zodia Norocului” iar destinul vă îndeamnă să vă alăturați acestui ”Vis deosebit” care într-o zi să vă aducă mari satisfacții … Cine știe…? Și de ce nu o viață infinit mai bună ?! Este o vorbă, ”încercarea moarte n-are”, nu vă costă mai nimic, nu pierdeți nimic, dimpotrivă!
    Trebuie doar să trimiteți cuvântul magic ”The Touch” la adresa de e-mail: adyanavideo@yahoo.com

  2. romanii ar fi avut 4000 euro pe luna – daca in 90 nu votau cu Iliescu…
    – din cauza prostiei bunicilor- care din 90 au votat ca o turma de oi – am ajuns toti pe mana lupilor-
    – din cauza votantilor lui Iliescu viitorul tinerilor este incert- daca nu erau anesteziati de comunism- ajungeam ca Polonia sau Cehia- unde au salarii si pensii aproape ca-n Occident- si ei au fost comunisti- dar nu si sclavi- romanii au fost o turma de sclavi- marea masa a pensionarilor, care nu si-au dorit sa scape de Ceausescu- ci s-au grabit sa-i realeaga fantoma in persoana lui Iliescu – care a dat liber la mafie
    – pensionarii actuali au votat in prostie pe bolsevicul Iliescu care ne-a vandut la straini si a dar liber la mafie – PSD a inceput distrugerea tarii si a reactivat toti vechii securisti si nomenclaturisti – PDL a continuat mafia
    – se iau bani si de la pensii si de la alocatii si se dau la pochii BOR-atzi, se fura si din pensii si alocatii de catre mafia politica- tu te legi de o fraza si crezi ca ti se neaga dreptul la pensie – dar nu intelegi SENSUL postarii???
    – e vorba ca generatia veche- cu creierul spalat de comunism- a ales prost si a votat prost- si ne-a condamnat pe toti la saracie- a votat numai mafioti- batandu-si joc si de ei si de nepoti si de tara

    1. Corect. Acelasi lucru spun si eu de fiecare data: trebuie sa mai treaca cel putin 1-2 generatii pentru ca in Romania sa inceapa sa-si faca efectul votul corect… generatia veche ne trage in jos cu votul lor .

      1. Vorbiți prostii în 1990 jegu de Iliescu a fost pregătit pt. a păcăli poporul cu televizorul ,marea majoritate rurala a facut asa zisa revoluție la tv.Primul lucru care l-a declarat public a fost ca micșorează prețul curentului și țăranii vor primi 5 mii metri pătrați pământ agricol gratuit.Sa-mi spuneți acum acum în condițiile anilor 1990 votul a fost ca și garantat.miscare inteligenta bine gândită. Concluziile le trageti dvs.

    2. mare adevar graieste Domnul Cojocaru…dar sa nu uitam ca avem un numar imens de rau voitori,ca sa nu spun dusmani ai romanilor…romanii vor trebui sa lupte cu trup si suflet sa poata sparge blocada impusa…de asemenea trebuie sa ne unim in jurul FILOZOFIEI de refacere economica si sociala a Romaniei…suntem pe muchie de cutit,ca neam…toate sursele de presa la vedere o anunta,dar si starea concreta din tara,analizate la nivelul unui om cu viziune cel putin medie…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *